Bodog, după ce Comisia juridică a respins solicitarea de începere a urmăririi penale: Decizie corectă / Voi spune, fără niciun menajament, tot ceea ce se poate discuta public în Plenul Senatului

Bodog, după ce Comisia juridică a respins solicitarea de începere a urmăririi penale: Decizie corectă / Voi spune, fără niciun menajament, tot ceea ce se poate discuta public în Plenul Senatului
Publicat: 17/09/2019, 15:55

Fostul ministrul al Sănătății, Florian Bodog, a declarat, marți, pentru Mediafax, că decizia Comisiei juridice de respingere a solicitării procurorilor de începere a urmăririi penale în cazul său este una „corectă”.

„Este corectă (decizia, n.r). (…) O să auziți în plen tot ce am de spus, pentru că eu voi spune în plen toate lucrurile care se pot spune în plen”, a spus Bodog.

Fostul ministru al Sănătății a precizat și faptul că în această speță nu se pune problema unei apărări din partea sa.

„Nu e vorba să mă apăr (…) aici nu e vorba de apărare, e vorba de a-mi prezenta punctul de vedere. Eu mi-am prezentat punctul de vedere în fața colegilor din Senat, Comisia Juridică din Senat a decis să nu solicite”, a menționat Florian Bodog.

Acesta a mai spus că tot ceea ce are de spus va declarara în Plenul Senatului, care va fi public.

„O va auzi toată lumea (declarația, n.r), nu vreau să existe discuții înainte de Plenul Senatului. Audierea s-a făcut cu ușile închise pentru că așa e procedura, acolo s-au spus și lucruri care nu pot fi spuse public, dar în Plenul Senatului tot ceea ce se poate discuta public voi spune cu subiect și predicat fără niciun menajament pentru nimeni”, a conchis fostul ministru al Sănătății.

Comisia juridică a Senatului a adoptat marți un raport de respingere a solicitării procurorilor de a începe urmărirea penală în cazul fostului ministru al Sănătății Florian Bodog, acuzat de abuz în serviciul și fals intelectual.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Un bărbat a fost atacat de urs în Bistrița-Năsăud! Victima a fost transportată de urgență...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Obligație în România. Trebuie să semneze neapărat contractul. Au început amenzile
Cea mai periculoasă armă din istorie. Poate să facă prăpăd
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor